De ce am ajuns să iubesc orașul Râmnicu Sărat. Fila I –Via București!
Văd în jurul meu fel de fel de tineri dezorientați care nu știu ce căi să aleagă. Lipsa de informare, comunicarea defectuoasă a persoanele care, de fapt și de drept, ar trebui să consilieze tânărul în vederea obținerii unei decizii bune pentru viitorul lui, modelează într-un final caractere succint pregătite pentru a face față încercărilor vieții de zi cu zi. Mă întreb de multe ori, cu un accentuat aer de aroganță, de ce aleg unii Bucureștiul, locul unde să își petreacă următorii trei, patru ani, într-o mizerie cruntă, înconjurați de o nepăsare gri, la fel ca atmosfera predominantă din capitala noastră mult iubită! Îmi zic: “Acești oameni sunt complet razna, nu știu la ce se încumetă, nu știu ce îi așteaptă”.
În altă ordine de idei, tot eu sunt cel care reușește să-și răspundă întrebărilor puse, cu o luciditate aparte, deoarece, surprinzător, mă zbat în orașul București de 2 ani și pot spune că îl cunosc destul de bine. Știu de ce este capabil și știu câte suflete, minți lucide și caractere puternice poate să plafoneze fără nici cea mai mică remușcare. Este foarte adevărat că te poate ridica, însă cu multe compromisuri, făcând un anonim de provincie un veritabil prinț al Dorobanțiului, cu sufletul jumătate amanetat diavolului, dar cu mari pretenții de “om ieșit în lume”, dar cine poate oare risca asta?!
Îmi zic de fiecare dată că eu sunt cel care trăiește în lumea lui, anturajul mă cataloghează ca un neadaptat, ca un “fake” și ca un tip neatrăgător societății în care supraviețuiesc, dar totodată mă apreciază că am rămas un tip lucid, cu minte nealterată de noile trenduri ale secolului 21 : drogurile, alcoolul, cluburile și femeile.
Majoritatea provincialilor au ales să se alinieze la noile “cerințe” ale vieții de București, chipurile moderne, în care trăim, prin acceptarea realității și a standardelor impuse de cei care vor să instaureze “Noua ordine mondială”, prin mijloace de-a dreptul barbare, pierzându-și ulterior valorile, spiritul național, luciditatea și într-un final, sufletul.
Încercarea de a atinge mântuirea și de a te apropia de Dumnezeu se face cu multă smerenie, cu multa dăruire de sine și cu un ingredient foarte comun, dar uitat de cele mai multe ori în cele mai obscure cămăruțe ale sufletului și aici vorbesc despre dragoste! Este imposibil, să iți uiți orasul din care ai plecat. Niciodată nu trebuie să denigrăm orașul Râmnicu Sărat ! Aici ne păstrăm cele mai importante amintiri legate de procesul nostru de formare, aici avem familia, temeilia unei societăți normale, tot aici trebuie să ne punem în practică toate dorințele și visurile de a schimba în mai bine comunitatea și aspectul social al urbei.
Sincere aprecieri concitadinilor mei din municipiul Râmnicu Sărat!
Mădălin Barbu
hehe ... mai Madalin, eu iti respect loialitatea fata de orasul Ramnicu Sarat, te respect ca si om pentru ceea ce vrei sa faci impreuna cu colegii tai insa lucrurile stau in felul urmator:
Toti cei care am plecat „spre” Bucuresti, am plecat pentru ca acest oras „mizer” ne ofera mult mai multe oportunitati fata de orasul Ramnicu Sarat. Daca stii sa profiti de aceste oportunitati iti poti creea un viitor !
Tu ai descris in acest articol mai mult... partea rea a lucrurilor.
Eu unul am avut un singur motiv pentru care am ales ca in urmatorii 3-4 ani, sa merg in Bucuresti. Ca orice „copil” mi-am dorit sa merg la facultate si cum situatia financiara nu era una foarte stralucita toate drumurile au luat-o spre Bucuresti, pentru ca stiam ca aici imi voi gasi un job bine platit din care nu doar sa supravietuiesc de pe o zi pe alta... ci sa ma intretin singur din toate punctele de vedere. Ce este drept la inceput mi-a fost foarte greu, insa incet, incet m-am adaptat, mi-am gasit un job foarte bun. Mi-am implinit visul nu?
Pe mine unul Bucurestiul m-a schimbat mult, si m-a schimbat in bine... nu mi-am amanetat sufletul diavolului ; m-am adaptat la noile trenduri ale sec. 21 ...am cules doar ce a fost bun, folositor.
Nu am uitat de unde am plecat...nu am uitat orasul Ramnicu Sarat, nu-l voi uita niciodata ... vin acasa destul de rar... poate o data la 2-3 luni si crede-ma, cand ajung aproape de casa am cel mai placut sentiment pe care l-as putea avea vreodata ... sunt aproape de familie, aproape de adevaratii prieteni.
Daca tu ma consideri „complet razna” pentru ca au ales acest drum... ce ramane de facut?
Meriti sa fii apreciat pentru toate lucrurile pe care le-ai realizat. Majoritatea tinerilor insa pica in plasa mrejelor Bucurestiului si tu stii asta! Gandirea ta este a unui om care stie pentru ce a plecat.. unii nici dupa 10 ani nu realizeaza pentru ce sunt acolo...
Da, asa este sunt si oameni care desi au plecat cu un scop acum 4-5 ani, in momentul de fata habar nu au pe ce lume traiesc...