Blogul de inițiativă al tinerilor din Râmnicu Sărat! Cu fiecare zi, alaturi de noi, mentalitatea ta se schimba! Schimba-te si tu! Implica-te!

  • RSS
  • Facebook
Posted by Unknown - - 0 comentarii


ȘANTAJUL SOCIETĂȚII DE AZI - Industria modei -


            Toți tinerii din ziua de azi au idealuri și țeluri înalte. Acesta este un lucru foarte bun! Vor să o ducă bine, vor să se afirme, iar din ce în ce mai mulți, probabil sătuli de lipsurile de acasă, de situația materială precară cu care se luptă părinții lor sau din cauza lipsei informației din partea unor persoane avizate, ajung să „fenteze” munca și își încearcă norocul, de regulă în orașele mari, în domenii cu totul și cu totul străine pentru ei, iar când zic „domenii străine”, îmi voi concentra atenția asupra unuia singur și anume industria de modelling.
            Ah! Ok, toți zic; „Doamne ce mi-aș dori să defilez pe podium, să mă aplaude toți, să stau în lumina reflectoarelor” și multe alte stereotipuri pe care din ce în ce mai mulți tineri ajung să se lege de ele, împinși poate și de dorința de afirmare în media. De cele mai multe ori, fetele care au un corp superb, au un aspect facial îngrijit, dar care și-au uitat  mintea și demnitatea în acceleratul de 6 seara, care ajunge în capitală la ora 20.30, ajung să defileze pe catwalk-uri insalubre, pozând în fața vreunui fotograf amator, fără cine știe ce scule profesionale calcă anapoda pe o mochetă roasă de molii, pe trupul lor, căzând suav o rază de lumină de la un reflector care abia mai pâlpâie, necăjit că “domnii de le tehnic” au uitat să îi schimbe becul. Fete docile, fac eforturi supraomenești, de cele mai multe ori în ținute de lenjerie intimă la temperaturi cu multe grade pe minus să creeze o impresie bună în fața comisie de evaluare, doar doar le-o arunca la final promisiuni deșarte și un contract prin care să-și amaneteze sufletul pe 1, 2 sau chiar 3 ani. Cu cât durata contractului este mai îndelungată, cu atât mai mult pretendentele la titlul de model sau de ce nu, manechinele apărute peste noapte sunt obligate să presteze servicii injositoare patronilor de cluburi, cârciumi sau altor „instituții de profil”.

          Pragul dintre modelling și prostituție este unul foarte fragil. Pentru a evolua fulminant în această industrie, trebuie să faci compromisuri extraordinar de neavantajoase pentru tine; rampele de lansare, gen FashionTV, Vogue, Hennesey, sau mai știu ce minciuni promovate în media sunt amalgamuri de oportunități, în care se perindă fel de fel de indivizi vicioși din cercuri de oameni cu bani, dispuși să cumpere pe bani de nimic fete de milioane. Odată ce ai intrat în horă, trebuie să joci! Nu ai variante, nu ai căi de ales sau de atac, nu poți da înapoi, pentru că ai semnat un contract, în care clauzele nu îți sunt deloc favorabile.          
          Fetele ajunse aici, îndrumate de nevoile în care se zbăteau în familiile din care proveneau, ajung ulterior să implore milă și se căiesc în fața stăpânului asemnea sclavilor din Egiptul Antic. Nu voi intra în amănunte, deoarece nu vreau să pun serios pe gânduri pe aceia care au ales ca pe viitor să facă carieră din...nimic.
          Într-adevăr, este frumos când primești aplauze la scenă deschisă, când pui pe tine haine de zeci de milioane, pe care niciodată nu vei avea ocazia să le îmbraci sau când fetele sau băieții roiesc în jurul tău. Tot adevărat este că ai ocazia să cunoști oameni frumoși, chiar să legi ‘’prietenii de o prezentare’’ și să cunoști oameni influenți dar pe care trebuie să îi păstrezi doar în albumul cu poze, pentru că nu prea ai cum să le ceri să-ți facă un serviciu, pentru că favorul va trebui plătit mai târziu într-un fel sau altul.
            Așadar, fac apel la toți tinerii care nu au creierul făcut praf de la droguri, etnobotanice sau media, să meargă pe drumul lor cu demnitate și să nu facă rabat de la calitatea de om. Tinerii, să nu uităm, sunt oameni care pot schimba ceva, care au lucruri mărețe de oferit comunității ! 

Tinerii nu sunt marionetele oamenilor cu bani și nici sclavii capitalismului cu care astăzi ne luptăm.
                                                 


                                           Mădălin Barbu

Leave a Reply