Campania “Dăruiește-i Crăciunul”
ajunsă la inimile copiilor râmniceni!
Mi se întâmplă des să mă trezesc mergând pe străzile mărginașe ale orașului nostru.. în fapt, locul în care stau, nu e deloc departe de ele... uneori acolo mă regăsesc... alteori...nu...seamănă un pic cu locul în care am crescut, cu “țara mea” de poveste ce odată cu prima zăpadă se transformă într-un rai pe care nu-l poți refuza privirii...
Închis în bucuria mea, într-o zi târzie, pe o ploaie măruntă de toamnă, m-am regăsit “umblând” în ceas de seară prin aceleași locuri... Vesel în trăire, zâmbitor, cu sufletul deschis, încercam să admir priveliștile oferite din îmbinarea caselor cu blocurile care parcă legau trecutul de prezent prin apropierea lor... Deodată telefonul sună.. răspund... la celălalt fir, bunul meu prieten Nicușor P., mă cheamă în Alecu Bagdat pentru a-mi arăta ceva... n-au fost prea multe cuvintele până a-mi închide telefonul! Plin de entuziasm pornesc spre el crezând că ceva frumos mă așteaptă! Ajung acolo.. un loc al veseliei, al copiilor fără de reguli și deodată îmi reamintesc de copilăria mea! Îmi spune: “Privește-i! Trebuie să facem ceva pentru ei!”. 
Pentru o clipă le-am înțeles bucuria, cândva eram ca ei.. pe marginea “șanțului”, cu picioarele goale, în maiou și cu mâinile în noroi.. cică făceam chirpici... auzisem și eu de la părinții mei că așa se numește și îmi plăcea să fac asta toată ziua... însă oare, ei făceau asta din plăcere ori din lipsuri? Glasuri negrăite au început să-mi răsune în minte...”Oare dacă toamna îi găsește așa, la iarnă cum va fi?”... Fără a fi nevoie de alte cuvinte am înțeles mesajul pe care prietenul meu încercase încă de la început să mi-l transmită și “DA. Trebuie să facem ceva pentru acești copii! Cu siguranță, asemenea lor, mai sunt atâția care s-ar bucura de sprinjinul nostru!”... Am plecat de acolo și bucuros și trist!
Întâlnirea cu prietenii mei m-a umplut însă de speranță... I-am întrebat... “Oare ce vor face acești copilași de Crăciun”, la care cu toții au răspuns într-un glas: “Să le dăruim Crăciunul nostru”... de aici și titlul inițiativei ce a urmat.. “DĂRUIEȘTE-I CRĂCIUNUL”.Pentru aceasta, am adresat invitația noastră tuturor râmnicenilor: televiziunea locală, ziarele, anunțurile la radio, mesajele transmise din om în om, au adus în zilele de 3 și 4 decembrie 2011 sute de localnici în fața tinerilor organizațiilor care i-au așteptat să ofere din puținul lor, printr-un gest de noblețe, un mesaj călduros de prietenie micilor copii, în așteptarea iernii... Întâmpinați cu ceai cald și prăjituri, tinerii au uitat de frig, petrecând două zile, în urma cărora satisfacția obținută nu poate fi măsurată! Centrul de Tineret, ce stă a fi inaugurat, a fost locul unde sute de jucării și hăinuțe au prins parcă viață! Trierea lor nu a fost ușoară! Fiecare mașinuță, hăinuță, donată din suflet, avea parcă mesajul ei, fiind o parte din copilăria noastră! Atâtea cuvinte am înțeles fără măcar a primi un sunet de la aceste lucruri... și ce bucuros sunt știind că de mâine alți copii se vor înveseli îmbiați de căldura hăinuțelor și de spiritul jucăriilor!
Întoarcerea pe cărările cartierului Alecu Bagdat, mi-a amintit de motivul revenenirii mele... Aceiași copii, pe care cândva i-am întâlnit într-un alt decor, aveau acum o nouă căsuță – Grădinița! Am zis – “wow”! Cât de multe lucruri se pot schimba într-un timp atât de scurt! Și nu vă spun: știau cântecele patriotice, colinde, poezii, pe care ni le-au transmis cu atâta bucurie încât fără să vrem ne simțeam asemenea lor, niște copii! Au meritat totul!
Datorită lor... încă nu uităm cât de frumoasă este copilăria, iar datorită vouă, dragi râmniceni, nu vom uita niciodată că în ciuda faptului că trăim într-un oraș mic, oamenii ce-i dau viață, au un suflet cu adevărat mare!
Mulțumim școlilor generale, liceelor râmnicene, copiilor care au donat pentru semenii lor, părinților de bună credință și tuturor celor care au reușit să ofere prin gestul lor, Sărbători mai frumoase acelor copii ce au avut cu adevărat nevoie!
La mulți ani, iubiți râmniceni!
Florin Ceparu
