POVESTEA UNOR VIEȚI!
Primesc un telefon și împreună cu alți 3 voluntari și dl. Viceprimar Sorin Cîrjan pornim către zona Anghel Saligny! Destinația, mai precis strada Intrarea Școlii nu spunea mare lucru! Utilajele acționaseră însă abia de aici începe povestea! Avansăm 200 de metri pe stradă într-o veche mașină a Spitalului pusă la dispoziție, după care ne blocăm! Zăpada umpluse strada și nu mai dădea voie trecerii! Unul din utilaje în încercarea de a croi drum prin nămeți se oprește în maldărul de zăpadă ce se ridicase la mai bine de 2 metri în față. Priveam din mașină, alături de ceilalți 3 voluntari încercările de a avansa! Unul din cetățenii din zonă suna panicat în mod continuu pentru a scoate de sub nămeți pe cei doi copii ai săi! Între timp în zonă apar 2 reporteri RTV, de altfel și ei înzăpeziți! Văzând că timpul trece, decidem să încercăm salvarea la pas! Cobor din mașină, moment în care descopăr de îndată un alt dușman direct: vântul care bătea cu aproximativ 100km/ oră!
Încerc să merg cu spatele, să mă eschivez de puterea sa, îmi pun ambele mâini la ochi și cu toate astea ochii îmi erau plini de zăpada. Decid să închid ochii și să alerg cu fața... asta până la prima căzătură care m-a făcut să realizez că nu e o simplă joacă. Odată ce cârmim la stânga, strada dispare.. erau doar acoperișuri răzlețe de case, urcușuri și coborâșuri prin zăpadă, adevărați munți pe care alături i-am escaladat în încercarea de a ajunge la destinație! Odată ajunși, în față apar doi copii, o fetiță de 7 ani și un băiețel de 1 an! Simțeam privind în ochii lor frigul din casă și teama din sufletul lor de copii! Cel mic este înfășurat de mama lui într-o pătură, în timp ce pe o altă pătură este așezată întină cea mică. Tatăl copiilor alături de dl. viceprimar apucă pătura în care ședea fetița, fiecare de câte un capăt în timp ce eu îmi fac curaj și-l iau în brațe pe băiat. Cristi Zărescu, unul din merituoșii reporteri sosiți practic din voia sorții la acțiune se oferă să preia o geantă plină de lucruri și să ajute la deplasarea fetiței în timp ce al doilea reporter se oferă să se alăture mie! Și pornim prin nămeți! La jumătatea drumului, apare lângă mine mama celui mic! Trecuseră poate 7 - 8 minute de la momentul plecării din curtea dânsei! Urcam, coboram, după care de fiecare dată mă opream să văd dacă mai suflă! Încerc să-mi arunc un picior în dorința de a escalada un maldăr de zăpadă însă rămân înțepenit! Reporterul se oferă să preia copilul pentru mai puțin de un minut, moment în care mama sa începe să ridice tonul, trăgându-l de mânecă! “Haide, mergi, mergi!” Mă așez pe vine și încerc să-mi reglez respirația! Cuvintele doamnei însă mă întăresc! Mă ridic și încep să alerg către ei! Reporterul se oprește iar eu iau copilul din nou în brațe! Îmi spune: “E greu tare!”. Avansez, cad în genunchi și urlu cu zăpada în ochi! Nu mai recunoșteam nimic! Vedeam doar case iar zăpada se ridică deodată și mai înaltă în fața mea. Prin dreapta, o potecă creată de vânt pe lângă gardul uneia dintre case îmi arată că trebuie să o urmez! Ajuns la strada principală, am simțit cum zăpada de sub picioare devine din ce în ce mai rigidă, semn că pământul era mai aproape și reușesc să zăresc la 50 de metri în față o mașină de asemenea venită voluntar pentru a-i transporta pe cei doi copii! Alerg și-l legăn în același timp vorbind cu el, până la ușa mașinii. Înăuntru, bunul meu prieten Andreiu îl preia pe cel mic, îl dezvelește la gură, moment în care realizează că... copilul admormise!!! :) ]ntre timp dl vice, Cristi, alături de tatăl copiilor ajung la mașină urcând și fetița! Și pleacă!
“Am reușit”...fesul mi-era alb, fularul înghețat îmi căzuse pe gât, blugii sloi! Rămân singur în mijlocul străzii, privesc spre cer cu ochii mari și-mi spun: SUNT MÂNDRU CĂ SUNT VOLUNTAR!
Video și foto de la acțiune!
Florin Ceparu
wow....nu pot decat sa ma bucur pt aceasta interventie...felicitari.
laude
felicitari!!sa fi mandru de tine in orice moment!nu oricine isi pune viata in pericol pentru a salvata alte vieti!!!
you're my hero