
Și se făcu cumătra Iarnă rea de tot și azvârlise peste cochetul regat o urgie grea și aprigă, cu șuierat de crivăț prin crăpăturile pervazelor, gata, gata să-ți ridice părul măciucă ca al doamnei vrăjitoare călare pe mătură. Și se duelară bravi viteji ai oastelor maleficului Rege Negru, care dorește prin orice mijloc să-l înlăture de la tron pe Regele Alb. Dar cum Regele Alb are în spate o oaste călită să înfrunte multe obstacole prin dovezi concrete de implicare în problemele actuale ale locuitorilor, Regele Negru poate bolborosi el vrute și nevrute că tot nu o să aibă sorți de izbândă.
Zi de zi și ceas de ceas soldățeii ieșeau cu arme neletale în mănuțe pe ulițele așezării și curățau dovezile încruntării doamnei cu manta albă. Armamentul actual este rudimentar, limitându-se la lopeți, aparate de fotografiat, foi, pixuri și haine groase, toate asezonate cu o dorință infinită de ajutorare și mult, mult bun simț. De spirit civic nu mai încape vorbă!
Totuși, când cei puțini muncesc, cei mulți stau și aclamă realizările palpabile din fața iglurilor de beton armat; cel mai rău însă este că munca realizată de soldațeii voluntari, este împroșcată cu noroi, tăvălită prin praful acuzațiilor și târâtă pe jăraticul nesimțirii unora. Mulți omuleți de bună credință, nimic de spus, dar cei care se alătură oștilor sunt fie timizi, fie fără tragere de inimă.
Acoliții Regelui Negru, cu regele în frunte, le scot ochii conviețuitorilor de rând cu papirusuri dactilografiate cu ură, presărate cu multă minciună și acuzații nefondate. Este un joc murdar al lașității de care unii se folosesc pentru a se ascunde sub masca intangibilității. Perioada scurta care mai desparte cele două armate de confruntări directe se anunță extrem de grea, din pricina tertupurilor la care se apelează, dar cu voia Celui de sus lucrurile vor reveni pe un făgaș bun, propice dezvoltării regatului.
Și să nu uităm că cel ce alege tabăra învingătoare, cu siguranță mai devreme sau mai târziu se va bucura! Spre deosebire de cei care doar vorbesc, unii măcar încearcă! Vă lăsăm pe dumneavoastră, dragi cititori, să deconsipirați personajele realei noastre povestioare!
Mădălin Barbu
Madaline, cred ca din viteza ai mai trunchiat pe ici pe colo limba romana...Dar, in principiu e draguta istorioara ta. Ideal insa ar fi sa nu existe "omuleti"...Ci cetateni cu spirit civic. Prin omuleti s-ar putea intelege oameni servili, marunti, pupincuristi, indiferent de tabara...Cat despre "the dark side", intotdeauna vor fi carcotasi, indiferent de natura lucrurilor...Ramane de vazut cat de importante mai sunt chestiunile "marunte" cum ar fi: dreptatea, civismul, verticalitatea sau omenia intr-un cuvant...
Stimate "anonim", daca in articolul de mai sus, personajele s-au indentificat ca atare, inseamna ca povestioara si-a atins scopul, acela de a prezenta persoanele care se implica efectiv si cei care arata cu degetul. Toate cele bune.
Multumesc pentru "lamuriri" ca nu intelesesem...Apreciez ca intreaga asociatie ONIX si-a unit efortul pentru a-mi raspunde!