Comisia Europeană a aprobat 4 noi proiecte de tineret!!!
Data de 10 aprilie a reprezentat pentru trei din organizaţiile de tineret râmnicene momentul confirmării obţinerii finanţării pentru patru noi proiecte depuse la termenul 1 februarie în cadrul Programului “Tineret în Acţiune”. Schimburile culturale cu care oraşul nostru s-a obişnuit în ultimii trei ani de zile, vor reveni, datorită tinerilor, şi anul acesta în micul nostru oraş.
Comisia Europeană, responsabilă cu finanţarea prezentelor proiecte a hotărât susţinerea financiară şi metodologică a celor patru propuneri selectate din peste 370 de proiecte depuse, tematicile abordate şi activităţile propuse, cu trimitere la tradiţiile şi obiceiurile spaţiului muntenesc, a mediului rural, la originile legendare ale Europei precum şi la promovarea sportului de stradă, ca mijloc de atragere a tinerilor spre un stil de viaţă sănătos, toate acestea compunând sensul de iniţiativă al tinerilor râmniceni ce va prinde viaţă încă de la începutul lunii Iunie.
“YOUTH BUILD LEGENDARY EUROPE” – LOCUL 8 - A.T.C.E. Speranța Râmniceană – Acțiunea 1.1.: va reprezenta un schimb de tineri multilateral ce va avea ca scop redescoperirea valorilor culturale europene prin punerea în discuție a aspectelor mitologice, de legendă, ce și-au pus amprenta asupra evoluției spiritualității europene de-a lungul timpului. Proiectul ce se va desfășura în Râmnicu Sărat, în perioada 9 – 16 iulie, va beneficia de participarea a 35 de tineri din organizații promotoare din: România, Italia, Portugalia, Spania și Turcia. Activitățile planificate ce vor consta în workshopuri, mese rotunde, acțiuni de reflectare, seminarii, vor avea ca scop reconstruirea spațiului evolutiv de la eroii legendari la realitatea zilelor noastre, sub aspectul impactului pe care imaginea acestora încă îl mai păstrează în fiecare din țările partenere. Schimbul își propune astfel o trecere în timp ce are ca scop conștientizarea tinerilor participanți asupra importanței pe care înțelegerea trecutului mitologic îl are în conturarea unor viziuni împărtășite la nivel european.
Activitatea de final a proiectului, planificată pentru data de 15 iulie va consta într-un “Carnavalul de legende”, ocazie cu care participanții vor reînvia pe străzile râmnicene imaginea unor personaje și a unor evenimente de legendă ale culturalității europene. Concluzia proiectului va fi reprezentată astfel de integrarea municipiului Râmnicu Sărat pe harta orașelor europene ce prețuiesc și promovează trecutul, în virtutea unui viitor pe care tinerii astăzi învață să îl valorifice.

Dintre activităţile cele mai importante amintim: fotbal de stradă, tenis cu piciorul, bodybuilding (ziua 2), streetball şi treasure hunt (ziua 3), orientare turistică – Poiana Pinului (ziua 4), Cupa Naţiunilor, handbal, Întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Local Rm. Sărat (ziua 5), Ziua Europeană a Sportului (ziua 6), Birouri de presă (zilele 1-6).
“COMUNICARE PRIN ARTE ȘI TRADIȚII” – LOCUL 10 – Federația FORTES: Acțiunea 1.2.: va consta într-o inițiativă a 12 tineri râmniceni care în perioada 1 mai 2012 – 1 februarie 2013, prin activități ce se vor desfășura în Comunele Buda, Vintileasca și Bisoca vor pune umărul la renașterea tradițiilor, obiceiurilor și la valorificarea meșteșugurilor locale prin activități dinamice ce vor atrage implicarea și creativitatea tinerilor. În cadrul proiectului participanții, deplasându-se în cele trei locații, vor învăța să lucreze la andrele, să confecționeze brățări, să creeze coșuri din răchită, dobândind totodată abilități în arta olăritului și în broderit.
Imaginea omului de la țară și mijloacele specifice mediului rural ce l-au ajutat pe acesta să reziste și să-și ducă existența de-a lungul veacurilor va reprezenta motivația tinerilor de a învăța, resursele și mijloacele educației non – formale reprezentând suportul pe care aceștia îl vor utiliza în atingerea obicetivelor proiectului.
“VIAŢA LA ŢARĂ” – LOCUL 13 – Asociaţia de Tineret ONIX: Acțiunea 1.2.: o iniţiativă în care vor fi implicaţi 12 tineri din Mun. Rm. Sărat şi din localităţile învecinate. Tematica proiectului are în vedere valorificarea tradiţiilor, a obiceiurilor şi promovarea stilului de viaţă specific mediului rural, în care tinerii se vor manifesta în cadrul a două acţiuni tematice care vor avea loc în lunile iulie şi august, în comuna Buda, la care se adaugă alte 3 zile în luna septembrie în Rm. Sărat.
În com. Buda, tinerii vor intra în contact cu spiritualitatea spaţiului rural, vor împărtăşi din experienţa localnicilor şi vor participa la activităţi specifice acestui spaţiu, precum: cositul, strânsul fânului, cules de fructe, spălatul rufelor la râu, vor căra lemne şi vor bate nuci. Toate acestea în îndeplinirea primului obicetiv al proiectului ce vizează înţelegerea stilului de viaţă al oamenilor ce trăiesc “la ţară”. Componenta culturală va fi valorificată prin desfăşurarea unor acţivităţi, precum: nunta, botezul, hora satului, ziua recoltei, şezătoare, mers la biserică, în timp ce relaţiile dinte tineri vor fi îmbunătăţite ca urmare a participării la activităţi ca: Balul Satului, ecologizări, mese rotunde, vizite tematice şi altele. Scopul acestui proiect este aşadar acela de conştientizare a tinerilor asupra importanţei conservării şi valorificării mediului rural, prin promovarea tradiţiilor, a obiceiurilor, a muncilor şi mijloacelor de manifestare ce definesc existenţa “’ţăranului român”.
Pentru fiecare din proiectele menționate mai sus, în perioada următoare, organizațiile beneficiare, în speță: FORTES, ATCE Speranța Râmniceană și A.T. Onix vor lansa pentru tinerii din Râmnicu Sărat un APEL DE PARTICIPARE ce va fi publicat pe blogurile organizațiilor: http://atcesr.wordpress.com și http://euramnicean.blogspot.ro.
În urma procesului de selecție, un număr de 40 de tineri vor fi aleși pentru implementarea celor patru proiecte aprobate cu succes la această sesiune.
Florin Ceparu