Blogul de inițiativă al tinerilor din Râmnicu Sărat! Cu fiecare zi, alaturi de noi, mentalitatea ta se schimba! Schimba-te si tu! Implica-te!

  • RSS
  • Facebook
Posted by Unknown - - 1 comentarii

Ai vrea să câștigi un DVD original cu filmul de acțiune "Gamer - Jocul Supraviețuirii" din partea blogului www.euramnicean.blogspot.com

Tot ceea ce trebuie să faci este să dai "Like" pe Facebook la pagina oficială a blogului și să ne trimiți pe adresa asociatiaonix@gmail.com un eseu de maxim o pagina (Word), în care să ne spui de ce te-ai implica în voluntariat și ce ai vrea să schimbi în oraș.
Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți iar eseul câștigător va fi publicat pe blog. 

Numele câștigătorului va fi publicat pe Facebook și pe blog. Toți cei care trimit eseurile vor trebui să își treacă datele de contact (numele și prenumele, adresa și numărul de telefon). 
Termenul limită al trimiterii eseurilor este până joi (26.01.2012), iar câștigătorul va fi anunțat în decursul zilei de vineri (27.01.2012).  


Mult succes!
[ Read More ]

Posted by Unknown - - 1 comentarii

PESTE 10.000 DE ROMÂNI AU PARTICIPAT ASTĂZI 
LA PROTESTUL USL DESFĂȘURAT LA BUCUREȘTI

           Clipele pe care azi le trăim sunt mai agitate decat de obicei, deoarece românii sătui de regimul autoritar cu puternice influențe dictatoriale au decis să schițeze o oarecare reîmprospătare a evenimentelor din iarna anului 1989. Ne aflăm în ziua a șaptea. Protestele care odinioară erau timide, astăzi au devenit din ce în ce mai vehemente, semn că populația se află pe un butoi de pulbere, gata oricând să explodeze. Posturile de televiziune vuiesc de breack-ing news-uri și de head line-uri care-ți fură ochii cu informații desprinse parcă din adevăratele teatre de război din Afganistan, sau Iraq; totodată lumea este sătulă de manipularea televizată și de regimul sub care doar șmecherii prieteni de pahar cu “întăiul orânduitor” al țării trăiesc bine.
            Totuși cum a început totul? Inițial, după scandalul în care parintele fondator al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, doctorul Raed Arafat a decis să rupă tăcerea, exprimându-și liber opiniile și totodată să demaște o parte a mafiei Sistemului de Sănătate din România, s-au format grupuri de susținere a cauzei pe diferite platforme de socializare și în media, înfiripându-se astfel în mintea aburită de atâtea promisiuni de “o viață mai bună” a cetățenilor; încet, încet, oamenii au început să-și exprime frustrările , apelând la petiții firave și scandări repetate la adresa conducerii țării. Ulterior, posturile de televiziune antibăsiste au demarat o amplă campanie de reanimare a spiritului  național și a uniunii cetățenilor în fața pericolului venit de la Cotroceni.
            Dar, în urmă cu șapte zile, spiritele deja călite de o potențială rescriere a istoriei au început să iasă în stradă cu scopul declarat de a susține ideologiile doctorului palestinian. Mai multe orașe importante din țară au devenit solidare cu capitala, iar partidele politice din opoziție au cerut membrilor și simpatizanților să se alăture evenimentelor, făcând totodată apel la calm și maleabilitate, pentru ca situația să nu escaladeze.
         Astăzi, în cea de-a șaptea zi de manifestații, au ieșit în fața Arcului de Triumf, peste 10.000 de susținători ai alianței USL, într-un protest pașnic, ce probabil a ridicat adevărate semen de întrebare la Palatul Cotroceni. Inițial, pe postul public de televiziune, se anunțase că pe Bulevardul Aviatorilor erau strânși doar 5000 de oameni; situația de la fața locului era însă alta. Elicopterul SPP-iștilor a survolat zona Arcului de Triumf mai bine de 20 de minute, semn că cineva chiar se interesa de situația de pe teren. Lucrul cel mai interesant al evenimentelor din ultimele 72 de ore de abia acum intervine; agențiile de presă și posturile de televiziune au început să prezinte imagini de ansamblu cu evenimentele din stradă în care apăreau și copii împreună cu mamele acestora scandând din toți rărunchii împotriva conducerii. Aceste imagini sunt folosite pentru a impresiona masele de oameni și  totodată pentru a-i motiva să ducă până la capăt cauza la care s-au angajat. Numeroasele persoane dubioase prezente la evenimente sunt gata oricând să riposteze la orice persoană care nu este de acord cu ideea de revoluție și așteaptă orice repulsie a jandarmilor pentru a deschide un câmp de bătălie ad-hoc; alții, aplaudă la scenă deschisă fiecare trecerea a oricărui echipaj SMURD în spirit de solidaritate a cauzei  promotoare a evenimentelor care au ajuns azi la ziua a șaptea.
            Dacă ar fi să-mi acord un răspuns asupra evenimentelor care se petrec în țară mi-aș răspunde că mă așteptam la o ieșire în masă a populației și la o mobilizare din partea susținătorilor alianței USL, deoarece motivele unei noi revoliții sunt mai mult decât pertinente; din păcate nu mă așteptam la o escaladare a evenimentelor din zona Pieții Universității și la ciocnirile de stradă care au avut loc, soldându-se cu victime  și pagube colaterale. Oamenii sunt cu siguranță dornici de schimbare și eliberare de sub anarhia în care România se zbate în aceste clipe, iar umilința din ultimii 8 ani a rotit și mai adânc cuțitul în rana orgoliului cetățenilor de orice vârstă.
            Sentimentele care mă cuprind în clipa de față sunt de susținere a cauzei ce a transpus frustrările de pe chipurile bătrânilor și a șomerilor în adevărate lupte pe viață și pe moarte în zona Pieții Universității și Pieța Unirii. România merită o schimbare și cere o emancipare a ideilor proevoluționiste!

           
                                                                                      Mădălin Barbu
[ Read More ]

Posted by Unknown - - 0 comentarii

VALURI DE PROTESTE ȘI LA RÂMNICU SĂRAT

Mișcarea protestatară ce a cuprins de câteva zile întreaga țară nu avea cum să rămână fără urme și la Râmnicu Sărat. Zilele de marți și miercuri au adus în fața Casei Municipale de Cultură aproximativ 200 de oameni înarmați cu steaguri, pancarte strigând diverse lozinci, răspunsuri ale evenimentelor organizate în nu mai puțin de 64 de orașe din întreaga țară.
Cei care au lansat chemarea au fost tocmai membrii sindicatului militarilor în rezervă din Râmnicu Sărat, aproximativ 50 de oameni, cărora în cele două zile li s-au adăugat elevi din localitate, bătrâni, studenți în încercarea de a transmite mesajul lor de nemulțumire față de sistemul actual ce guvernează la nivel național, după niște principii ce par a nu mai fi înțelese și tolerate de cetățenii acestei țări. Manifestațiile au fost autorizate de către Primăria Rm. Sărat până în data de 31 ianuarie, însă, conform declarațiilor protestatarilor, o decizie într-un sens sau altul se așteaptă a fi luată mult mai devreme. Referitor la modul în care actualii guvernanți înțeleg mișcările de stradă, de remarcat este lejeritatea cu care răspund mesajelor tot mai vehemente ale românilor: în timp ce mii de cetățeni tremură pe străzile României apostrofând o conducere ce practic nu-i mai reprezintă, Dl. Boc se încăpățânează să susțină pe toate posturile de televiziune (de partid) integritatea sistemului politic pe care îl reprezintă  și importanța menținerii stării de calm pentru bunul mers al societății. Ce nu înțelege dânsul este tocmai faptul că românii adevărați, care preț de trei ani de zile au crezut cu tărie în cuvintele pline de “convingere” (personală) pe care le rostea, astăzi se opun repetării acelorași greșeli.
Românii și-au câștigat prin liniștea de până acum și prin respectul acordat până în prezent conducerii, dreptul de a decide în fața propriului lor viitor. Odată cu ieșirea oamenilor în stradă, chiar și într-un oraș mic, cum este Râmnicu Sărat, semnalul de alarmă se transformă într-o alarmă generală ce nu mai poate fi tolerată. Mai grav este modul în care la toți acești stimuli, respectabilii noștri conducători aleg să răspundă cetățenilor.
 Întoarcerea lui Raed Arafat în funcția de subsecretar de stat, un joc rezultat dintr-o mârșavie de echipă, s-a dorit a fi un nou “gest de noblețe” făcut de dl. Traian Băsescu. Iată însă, că dacă acum câtva timp genul acesta de joc de rol a funcționat (reamintim situația premierului Boc demis și renumit în funcție!!!), de data aceasta nu mai poate impresiona pe nimeni. Lumea nu se mai regăsește în fața televizoarelor ci în stradă, iar aerul ce vine din această zonă nu este altul decât cel al schimbării prezentei guvernări.
Ziua de astăzi se dorea a fi o zi specială pentru conducerea opoziției. Reprezentanții USL-ului în încercarea de a transmite mai departe mesajul românilor au acceptat invitația la negocieri lansată de actuala conducere PDL. Mesajul transmis de aceștia, contrar așteptărilor actualilor conducători ai României a adus pe masa discuțiilor voința românilor, greu de acceptat chiar și în condițiile actuale. Zgomotul ce încă persistă  este însă dovada faptului că nimic nu pare a se fi schimbat, motiv pentru care mâine sunt așteptați în zona Arcului de Triumf din București peste 10.000 de cetățeni din toată țara într-o manifestare pentru care USL-ul reprezentat prin dl. Crin Antonescu, președintele PNL și-a asumat deja răspunderea.  


O nouă zi în care România fierbe....


(Mai multe fotografii gasiti pe pagina de facebook a Mun. Rm. Sarat, la urmatoarea adresa  http://www.facebook.com/Ramnicu.Sarat)
"Un ramnicean adevarat!"
[ Read More ]

Posted by Unknown - - 2 comentarii

“ONOARE ROMANILOR ADEVARATI!” 


Manifestarile de strada, ce atrag atentia zilele acestea in marile orase ale tarii, amintesc pentru cei care in preajma anilor ‘89 abia se nascuse, de spiritul revolutionar ce altadata a schimbat soarta unui intreg popor. Numeroasele nereguli savarsite in Romania in ultimele doua guvernari sub conducerea unor oameni care mai de care mai “competenti” au condus la nemultumirea unui numar din ce in ce mai mare de romani care par a nu mai tolera batjocura si nesimtirea instaurata in aceasta tara.
Pret de ani de zile am trait nevinovati cu capetele plecate subjugati de deciziile megalomanilor ce nu contenesc sa declare, chiar si in ceasul al doisprezecelea ca ei sunt viitorii salavatori ai poporului roman! Si am crezut! Sub impresia celor spuse de ei, “economia Romaniei a inflorit”, “nivelul de trai a crescut”, “coruptia dispare pe zi ce trece” .... cati dintre noi insa mai putem apleca urechea catre astfel de cuvinte cand vedem haosul fizic si mental in care ne zbatem cu din ce in ce mai putine forte.
Ne-au taiat salariile, si-au batut joc de sistemul pensiilor, au atentat miseleste la distrugerea sistemului de sanatate, au distrus sistemul de invatamant prin fel de fel de legi care au condus la o dezorientare totala a elevilor (viitorul de maine!), au tratat cu nepasare vointa romanilor comasand alegerile tocmai in scopul instaurarii haosului si a impunerii propriei vointe dictatoriale in mentalitatea romanilor!
Acesta este CV-ul cu care actuala conducere a Romaniei in frunte cu Domnul Traian Basescu iese in intampinarea romanilor cu cateva luni inainte de organizarea noilor alegeri... IMPRESIONANT, NU? Oare avem nevoie de umilinte si mai mari pentru a ne destepta?
Nu doresc in niciun fel a instiga lumea prin aceste consemnari... departe de mine acest gand! Resping, refuz si dezapreciez faptele de huliganism ale tinerilor din Bucuresti din seara de 15 ianuarie insa transmit aprecierea mea tuturor celor care in mod pasnic sustin cu credinta mesajul lor in toata aceasta perioada atat in Bucuresti cat si in celelalte orase ale tarii!
Trebuie sa fim constienti de faptul ca Romania are nevoie de un nou viitor, de oameni cerebrali, de revenirea la idealurile de altadata care sa ne faca mandri de faptul ca suntem cetateni ai acestei tari. Initiativa, implicarea pentru apararea propriilor valori, mai ales atunci cand ele corespund vointei majoritatii este totodata un act de credinta semnat in numele unei intregi natiuni!

Dupa atatia ani in care sistemul a decis pentru romani, iata ca a venit momentul ca romanii sa decida pentru ei insisi!

Semnat: "UN ROMAN ADEVARAT!"
[ Read More ]

Posted by Unknown - - 0 comentarii

VOTATI SMURD!


Traim intr-o societate in care aproape orice lucru este posibil, nimic nu mai sperie, nimic nu ne surprinde... ne asteptam la orice de la oricine, simtind ca traim intr-un haos in care si cele mai mici sperante se leaga tot de oameni ai acestui sistem. Ni se da de fiecare data puterea in maini, ca doar traim in democratie, insa o refuzam cu o lejeritate care nu de putine ori ne aduce in situatia de a critica tot ce ne sta in jur, de a refuza mai apoi adevaruri primite de-a gata ce nu ne pot face viata mai frumoasa ci din contra.
Zilele acestea suntem martorii unor evenimente istorice pentru tara in care traim. Unicul sistem, cladit pe munca si relatiile altora, nascut si crescut prin implicarea altora pentru noi, in propria noastra tara, se vrea a fi distrus de oameni in a caror viziune, tot ce e nou, trebuie sa fie sortit pieirii. Sistemul de sanatate reinventat si placut colorat imediat dupa caderea comunismului in Romania, prin intermediul SMURD-ului, se clatina astazi din toti rarunchii. O miscare voluntara aparuta in Targu Mures in anul 1990 a ajuns astazi, am putea spune, sa reprezinte unul din singurele motive de lauda ale societatii romanesti. Un produs romanesc, obtinut prin implicarea capitalului strain, atat din punct de vedere metodologic cat si uman, a ridicat prin originalitatea si profesionalismul sau la rang de model intregul domeniu al sanatatii in Romania! Mai mult decat atat, intr-o vreme in care politicul actioneaza asemeni unui vartej, atragand pe rand in valurile sale institutii, autoritati, societati comerciale, mari companii, Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) ce-si are originile in orasul Targu Mures a ramas practic unica unealta neafectata politic, in ciuda influentelor acceptate pe care statul le-a manifestat asupra acestei entitati.
Inceputul sinuos si dezvoltarea extraordinara pe care a inregistrat-o, incepand cu anul 2007 acest bun public, ce atata vreme a actionat in mod voluntar pentru interesul cetatenilor, pare a fi devenit subiectul unei noi oportunitati de intimidare politica a oamenilor "destepti" din tara aceasta. Iar Romanii, un popor ce altadata au schimbat istoria prin puterea maselor par sa nu mai poata accepta din nou amarul gust al infrangerii... este motivul pentru care mii de oameni au ales sa iasa in strada, alaturi de semenii lor... oameni neafectati politic, insa cu spiritul macinat de repetatele nereguli pe care impulsurile politicului le genereaza, influentand mai presus de toate cetatenii nevinovati ai Romaniei!


Oare cati dintre noi putem sa facem o astfel de declaratie de credinta unui interes al statului? Intelegem ca intr-adevar privatizarea este solutia sistemelor care nu functioneaza conform parametrilor normali, care nu aduc rezultate, insa care sunt oare argumentele ce ar putea fi aduse in sustinerea deciziei de adoptare a unei asemenea legi si de ce oare, atat timp cat actuala conducere a crezut cu tarie in beneficiile privatizarii SMURD-ului, nu s-a mers pana la capat pana la adoptarea deciziei? Ce spune oare Renuntarea despre toti cei care au generat acest joc politic si cat de capabili sunt de a ne mai reprezenta in asumarea unor noi viitoare perspective?
 
Concluziile la toate aceste intrebari si la celelalte lucruri "firesti" petrecute in Romania ultimilor ani, va invit pe dumneavostra, dragi cititori, sa le identificati !

Florin Ceparu
                                                                                                               
[ Read More ]

Posted by Unknown - - 3 comentarii

Importanța voluntariatului în Râmnicu Sărat.


            Apariția conceptului de “voluntariat”, nu este foarte exact datată, dar în urma campaniilor susținute de marile organizații mondiale de intraajutorare a semenilor, se poate afirma că acest fenomen a luat un avânt tot mai evident în zilele noastre. În Romnânia, acest fenomen nu este foarte bine definit, el fiind utilizat doar cu prilejul  acelor acțiuni, la care oamenii participă de bună voie, fără a aștepta nimic în schimb.
            La Râmnicu Sărat, conceptul de implicare voluntară în viața comunității locale a fost privit la început cu o oarecare doză de scepticism de majoritatea oamenilor din diferitele pături sociale din oraș. Ulterior, acest curent a început să ia amploare, iar grație unei echipe bine închegate a devenit din ce în ce mai vizibil, sporindu-și numărul de adepți de la o zi la alta.
            Concret, lucrurile stau cu totul diferit, față de cum vor alții de rea intenție să ni le prezinte ; acțiunile de ecologizare, campaniile de informare și evenimentele organizate, au atras atenția autorităților locale, care au început să utilizeze beneficiile voluntariatului în folosul comunității locale, prin organizarea de evnimente cu un impresionant impact media. Majoritatea neinițiaților percep voluntariatul ca o pierdere de timp, nedorind probabil să perceapă beneficiile extraordinare care se pot concretiza ulterior în CV-ul de angajare, de exemplu. Alții, de rea credință, observând amploarea din ce în ce mai mare și succesul tot mai răsunător de care se bucură organizațiile de tineret din municipiu, sunt dispuși să arunce bani grei pe diferite publicații de mâna a doua, doar ca să inducă în eroare opinia publică și să denigreze importanța evenimentelor și acțiunilor organizare de către organizațiile de tineret din Râmnicu Sărat. Aducerea într-un spectacol excepțional de colinde pe scena Casei de Cultură “Florica Cristoforeanu” a corului Patriarhiei Române, a fost unul dintre numeroasele evenimentele importante organizate de asociațiile de tineret râmnicene.
            Articolele cu informații eronate și false apărute recent în presa județeană la adresa echipei Viorel Holban – Sorin Cîrjan cât și la adresa unor președinți de organizații de tineret au mințit cu nerușinare opinia publică și nu au făcut nimic altceva decât să pună într-o lumină proastă pe cei care au “comandat” acele articole, demonstrând totodată lipsa de scrupule și șantajul moral la care apelează “domnii” de rea intenție care doresc să bage bețe-n roate.
            Tinerii care aleg să viziteze centrul de tineret situat în incinta Casei de Cultură “Florica Cristoforeanu”, vor găsi mereu ușa deschisă spre cunoaștere, un colectiv cald și primitor gata oricând să le ofere celor care trec pragul, un sprijin și o altă alternativă de petrecere a timpului liber.
            Interesul pe care și-l alocă cei din conducerea locală vis-a-vis de acțiunile de voluntariat denotă faptul că tinerii sunt cu adevărat viitorul unei evoluții sănătoase a comunității locale și a unei mentalități pro-reformatoare. Cei din administrație se gândesc tot mai des la cooptarea tinerilor valoroși în diferitele compartimente din cadrul Primăriei și a instituțiilor aferente, facilitând astfel ciclul firesc al evoluției mentalității personalului din administrație.
            Pentru cei ce nu știu ce e acea o organizație non-guvernamentală (ONG), sau cei care percep eronat această formulă, doresc să le fac aduc la cunoștință anumite specificații stipulate în legea ONG-urilor (Legea 245/2005) care menționează următoarele : organizatiile neguvernamentale sunt structuri de natura privata, independente fata de institutiile statului, avand capacitatea de a lua decizii in nume propriu si de a raspunde legal pentru consecintele aplicarii acestor decizii. 


       Totodată, organizaţiile neguvernamentale se pot constitui pentru un scop de interes public sau colectiv precum şi în interesul personal nepatrimonial al membrilor. Caracteristica de bază a acestui tip de entitate este dat de interzicerea distribuirii excedentului financiar către membri. Această caracteristică atribuie sintagma de non-profit. În speranța unei percepții cât mai corecte a fenomenului de voluntariat, mă voi înclina în fața tinerilor care se implică și le urez mult succes.  
                                         
                                                                         Mădălin Barbu

[ Read More ]

Posted by Unknown - - 2 comentarii


Organizațiile de tineret râmnicene
încheie un an 2011 plin de reușite!

“Lucrul cel mai important ete acela că am reușit prin intermediul proiectelor noastre să schimbăm mentalități. Evoluția tinerilor ține cont de acest fapt. Avem nevoie de tineri pregătiți și iată că ușor, ușor, reușim să ne atingem obiectivele”, sunt cuvintele Președintelui FORTES, dl. Volodea Mateevici, ce deschid o retrospectivă a unui an 2011, unul plin de proiecte care mai de care mai îndrăznețe ale organizațiilor râmnicene.


Ce a adus nou anul 2011?!

Sub aspect structural, o nouă organizație a luat ființă: este vorba de Unity in Values Interconfessional Association, o asociație condusă de Laurențiu Sălăgean, ce a reușit să câștige și să implementeze pentru prima oară un proiect finanțat de Comisia Europeană, prin Programul “Tineret în Acțiune”, bazat pe diversitatea interconfesională, o tematică ce a primit pentru prima oară finanțare la nivelul Comisiei Europene.

Sub aspectul celorlalte organizații: “ATCE – Speranța Râmncieană”, FORTES, ONIX și VIA, cele mai importante proiecte au beneficiat de asemenea de finanțare din partea Comisiei Europene. În acest sens, a fost realizată o continuitate a implicării și a experienței anului 2010, ce a fost astfel valorificată în 2011, prin rezultate deosebite. Apreciind la acest moment, proiectul “Voluntar la mine acasă” , al A.T. ONIX a ocupat primul loc în lista proiectelor finanțate pe Acțiunea 1.2 – Inițiative ale tinerilor. In acelasi timp, in urma vizitei de monitorizare a Agenției Naționale în cadrul proiectului “History of the Parliament”, derulat în luna Iulie 2011 în parteneriat cu Municipalitatea din Brolo, Italia, referințele evaluatorilor au promovat ca modele de bună practică toate mijloacele de implementare ale proiectului, afirmând calitatea superioară și atenția deosebită acordată tuturor aspectelor organizatorice. Toate aceste rezultate, sunt întărite de faptul că, raportat la ultimii doi ani, județul Buzău, se află datorită organizațiilor râmnicene de tineret pe locul al treilea într-un clasament informal al absorbției fondurilor europene pe domeniile de tineret după județele Cluj și Gorj. Un detaliu ce nu poate decât să ne aducă satisfacție și un motiv în plus pentru a continua și în 2012 pe aceleași direcții evoluționiste.



Pentru cine ne-am implicat?

Diversitatea activităților derulate reprezintă de fapt punctul forte al voluntariatului la Rm. Sărat. În acest sens, pe rând, bătrânii, copiii cu posibilități reduse, copiii nevoiași, tinerii din școli și licee, studenții, ori, la nivel general, toți cei care au avut bunăvoința de a descoperi frumusețile voluntariatului, au avut șansa de a conlucra în vederea îndeplinirii unor deziderate comune.
Principala categorie socială, a fost reprezentată însă de tineri : motorul viitorului de mâine, tinerii cu inițiativă și cunoștințe din Râmnicu Sărat au primit de fiecare dată invitația la implicare, fiind astfel beneficiarii direcția ai activităților organizațiilor de tineret.
Ce s-a schimbat?

Mentalitatea, atitudinea, apropierea față de tineri și obținerea aprecierii acestora, crearea unui mediu comun lor, participarea la acțiuni și proiecte comune, împărtășirea unor valori unitare.. toate aceste lucruri, formulate la nivel de obiective la începutul anului trecut au evoluat în rezultate resimțite în mod individual de toți cei care s-au implicat în voluntariatul râmnicean. Nevoia tinerilor pentru educație și cultură a fost abordată separat în cadrul unor proiecte ce au vizat întocmai valorificarea abilităților personale ale tinerilor, indiferent de clasa socială din care aceștia au făcut parte.

Organizațiile de tineret, care mai nou s-au mutat în casă nouă, odată cu lansarea Centrului de Tineret FORTES Rm. Sărat, au reprezentat pe parcursul anului 2011 mijlocul de atingere a celor mai importante obiective ale tinerilior râmniceni. Dintre acestea amintim, participarea la 8 proiecte finanțate de Comisia Europeană, având ca beneficiari direcți ONG-urile râmnicene, la care se adaugă alte 7-8 proiecte derulate în străinătate acolo unde asociațiile noastre au mers ca partenere.

Cuantificând rezultatele sub impresia cifrelor, amintim faptul că doar în Râmnicu Sărat au poposit tineri din: Lituania, Bulgaria, Turcia, Italia, Georgia, Azerbaijan, Ungaria, Armenia, Malta, Cehia, Ucraina, Croația, Portugalia, Spania, Franța, Macedonia, Serbia, Grecia, Slovacia și Polonia, în total 20 de state europene. Acest lucru denotă practic deschiderea și panta ascendentă pe care voluntariatul râmnicean se află, acesta fiind în fapt și un mijloc de promovare a localității noastre în toate comunitățile partenere. Tot la capitolul realizări, anul 2011 a adus prin prisma diversității activităților și a măririi numărului de voluntari o extindere a ariei de acțiune, o apropiere a ONG-urilor față de interesul comun al municipalității. Acest fapt a condus la demararea unor proiecte ce au avut ca scop tocmai înțelegerea modului în care tinerii pot lua parte la viața comunității precum și la identificarea unor mijloace de soluționare a propriilor probleme cu care aceștia se confruntă. Combaterea consumului de droguri, îndrumarea tinerilor către sport, educație, cultură, artă și administrație, promovarea unor atitudini pro-ecologice și pro - sociale, au reprezentat principalele aspecte tematice abordate. Așadar, începând cu anul 2011, voluntariatul am putea spune că reprezintă principalul mijloc de implementare a unei noi mentalități și a unui stil de viață diferit pentru orașul nostru. Numărul voluntarilor implicați pe acțiuni au varitat între 5-6 și 700 de voluntari, așa cum a fost cazul proiectului “Let’s do it Romania”, acolo unde Federația FORTES a fost coodonator regional.


Colaborarea cu școlile și liceele râmnicene!

Dacă pentru anul 2010 principalul obiectiv a fost acela de a aduce alături de mișcarea voluntară un număr de tineri care să permită implementarea diferitelor acțiuni planificate, anul 2011 a depășit prin amploarea proiectelor și prin diversitatea acestora toate așteptările: se remarcă, în acest sens o colaborare mult mai strânsă cu școlile și liceele din municipiu, care la invitația organizațiilor de a participa alături de tinerii din cadrul instituțiilor la diferitele acțiuni și proiecte au răspuns în majoritatea cazurilor prezente. Acest fapt denotă că educația informală și cea non – formală sunt din ce în ce mai apreciate atât de elevi, cât și de profesori, care conștientizează beneficiile ce pot fi aduse la nivel individual prin menținerea unui contact permanent cu lumea voluntariatului.

În continuare vă prezentăm o scurtă Retrospectivă a principalelor proiecte și acțiuni derulate de către organizațiile râmnicene de-a lungul anului 2011:

Asociația de Tineret Cultură și Educație Speranța Râmniceană (ATCE - SR)
1.    “Latinity in Europe” – proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” (septembrie - decembrie)
2.    “Festivalul dramaturgiei Buzoiene – ediția a IV-a” (mai - decembrie)
3.    “Micul Jurnalist – follow up – Revistă lunară” – proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (martie – decembrie)
4.    “Eu voluntar în 2011” – Campanie de prevenire a delicvenței juvenile în școli și licee în parteneriat cu Poliția Județeană și Direcția Județeană Antidrog Buzău – proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (aprilie - octombrie)

Federația Organizațiilor Râmnicene de Tineret Educație și Sport (FORTES)
1.      “Dynamic Snapshots” – proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” (aprilie - decembrie)
2.      “History of the Parliament” – proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” (mai - decembrie)
3.      “Theatrical art as a tool of intercultural dialogue creation” - proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” (septembrie - decembrie)
4.      “Picătura de artă urbană - graffiti”, în parteneriat cu C.N. Al. Vlahuță – proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (martie - decembrie)
5.      “Talente râmnicene” – proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (aprilie - iunie)
6.      “Tineri râmniceni, voluntari europeni” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (aprilie - iulie)
7.      “Clubul Copiilor – Relasarea Centrului de Electronică” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (august - decembrie)
8.      “Promovând scriitorii râmniceni – editarea a 7 cărți” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (august - decembrie)
9.      Spectacol de teatru (aprilie)
10.  Spectacol de teatru – “Căsătoria” de V.Gogol – Inițiativă locală (decembrie)
11.  Concert de colinde -  “Corul Patriarhiei Române” – Inițiativă locală (decembrie)
12.  Let’s do it Romania – Coordonator județean – Inițiativă Națională (august - octombrie)


Viitorul Începe Azi (VIA)
1.      “Eco – Râmnicean”- activități de ecologizare – proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (aprilie - decembrie)
2.      “Să ne cunoaștem localitatea” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (aprilie - decembrie)
3.      “Din frumusețile patriei – cercetare culturală” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (august)
4.      Festivalul Dovlecilor

Asociația de Tineret ONIX (AT ONIX)
1.      “Voluntar la mine acasă” – Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” – (ianuarie - august)
2.      “Sport as a lifestyle” - Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” – (iulie - decembrie)
3.      “Nu etnobotanicelor” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (aprilie - decembrie)
4.      Să ne cunoaștem localitatea” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (august - decembrie)
5.      “Sportul fără vârste” - proiect finanțat de CLM Rm. Sărat (august - decembrie): concursuri de șah, table, biciclete, role, streetball, fotbal.
6.      Proiect de dotare cu 6 calculatoare recondiționate prin Programul Assoclik (iulie - decembrie)
7.      “Educația Altfel” – Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul “TiA” al AT. IntegrEd Bacău în care organizația este partener (august - decembrie)
8.      “Căsătorii pentru o zi – Valentine’s Day” - Inițiativă locală (februarie)
9.      “Givova Futsal Cup” - Initiativă locală (februarie)
10.   “Cupa Instituțiilor la fotbal” - Inițiativă locală (martie)
11.   “Marșul tinerilor din data de 1 decembrie” – Inițiativă locală (decembrie)
12.  “Campania Dăruiește-i Crăciunul” – Inițiativă locală (decembrie)
Toate aceste proiecte demarate și finalizate cu succes în anul ce tocmai a trecut deschid calea unei noi etape a voluntariatului în 2012. Obiectivele acestui nou an sunt reprezentate de accesarea și implementarea unor noi proiecte cu finanțare din fonduri comunitare și totodată realizarea unor schimburi de experiențe cu organizații provenite din alte state europene și nu numai. Încă de pe acum se anunță parteneriate stabile, finanțate în Germania, Austria, Albania, Turcia, Italia, urmând ca odată cu trecerea timpului alte noi parteneriate să aducă noi valori voluntariatului râmnicean.
La nivel local, obiectivul stabilit este acela de îmbunătățire a relațiilor și a colaborării cu toate Instituțiile locale, atât cele administrative, cât și cele de cultură și educație în scopul demarării unor noi proiecte ale căror impact să aducă un plus de valoare tinerilor din Rm. Sărat și de ce nu întregii comunități.

Retrospectivă realizată de
 Florin Ceparu, Președinte A.T. ONIX
[ Read More ]

Posted by Unknown - - 0 comentarii

POEZIE DESPRE TINE...

Cochetă, cu farmecul tău aparte,
Privesc, t-admir și-n gând tot îmi vin
Idei și gânduri care parcă acum devin
Fapte reale croșetate cu neîmpliniri de departe.
Am pus cap la cap toate sentimentele mele
Le-am adunat și cu funda trecutului le-am înnodat,
Și poate că prezentul acum ți-a arâtat
Că rațiunea nu e ceea ce ai visat.           
Azi, sentimentul s-a schimbat, ca și lumea mea din cap
Nu mai vreau să hoinăresc după suflet rece să tânjesc
Te-am găsit pe tine și nu mai vreau să zăbovesc
Și-mi doresc…
Ca vechiul meu castel de cleștar inert, azi sa-l renovez.
Pun zâmbete ici-acolo,
Mai arunc și-un sentiment de fericire pe pervaz
Văruiesc cu planuri de viitor
Toate clipele care în trecut mi-au adus necaz.
O să pun un birjar c-o caleașcă de cristal
Să te aducă într-o fugă
Adormită ori năucă
La adresa mea de lângă…
Dar mai bine hai, deschide-ți ochii tăi căprui frumoși
Și primește-mi cu tandrețe toate gândurile de reproș
C-ai stat pitită toată viața mea
Iar acum nu mai ai scăpare, vin-o-n inima mea!
                                               
                                                       Mădălin Barbu
[ Read More ]