În Săptămâna Patimilor
.jpg)
Astăzi e luni. E prima zi din Săptămâna Patimilor sau, după cum mai este ea numită, Săptămâna Mare. E o zi în care natura e nehotărâtă. Ca şi noi oamenii, ca şi vremurile sub care trăim. Vor veni la rând zile triste şi culmea tristeţii şi a durerii o vom atinge prin slujbele deniilor din Joia Mare şi, mai ales, din Vinerea Mare, când îi vom cânta Domnului nostru Iisus Hristos prohodul sau bocetul de înmormântare ce se reiterează an de an. Şi nu e deloc redundant. El a murit doar o dată, o singura dată, dar parcă moare mereu. Şi în sufletele noastre durerea e mereu mare, plângem de fiecare dată, murim şi noi cu El de fiecare dată, ca să înviem cu El în Sfânta Duminică a Învierii. Şi atunci cu siguranţă ne vom bucura, ştiindu-ne salvaţi, purificaţi prin jertfa Lui. Abia atunci ne simţim uşuraţi de păcate prin Biruinţa Lui asupra păcatului şi, îndeosebi, asupra morţii.Scriu azi câteva rânduri din suflet şi vă doresc să treceţi cu bine, cu pace, cu închinare, cu rugăciune şi bunătate această Mare Săptămână. Să fim mai buni unii cu alţii, mai curaţi sufleteşte, mai iertători, mai fraţi. Să ne apropiem cu dragoste faţă de fraţii noştri, faţă de părinţii noştri, faţă de copiii noştri, faţă de soţii noştri, dar mai ales trebuie să fim alături de cei în suferinţă, faţă de cei în nevoi. Să ne uităm mai atent în ochii lor şi să-i iubim, să-i înţelegem, să-i apreciem, să-i încurajăm şi, la rândul nostru, vom primi mai curaţi Sângele Domnului ce pentru noi toţi se varsă.
Vreau să vă transmit aici câteva gânduri, câteva cuvinte de învăţătură, pline de înţelepciune duhovnicească pe care le-am citit de curând. Este vorba de o istorioară pe care Înaltpreafericitul Bartolomeu Anania, plecat de mai bine de un an la cei drepţi, o înserează în scrierile sale memorialistice, între paginile jurnalului său scris între 2003-2005 şi pe care el o încheie apoteotic cu următoarele concluzii:
„Am cerut de la Dumnezeu putere şi El mi-a dat obstacole peste care să trec.
I-am cerut pricepere şi El mi-a dat probleme pe care să le rezolv.
I-am cerut iubire, iar El mi-a dat semeni nevoiaşi pe care să-i ajut.
Nu mi-a dat Dumnezeu nimic din ce-am vrut, dar mi-a dat tot ce mi-a trebuit.”(„Rotonda plopilor aprinşi”, p.264).
Haideţi să ne gândim ce dăm noi în schimb pentru bunătatea Lui nemărginită…poate ar trebui să avem un bob de milă şi un grăunte de credinţă…măcar atât…
Un râmnicean mirean
09.04.2012
sa fie Lumina!!!
Sa aveti sarbatori pascale pline de lumina, de bucurie si de liniste!